O soapta dulce de acord cunoscut iti mangaie urechea... O amintire aproape vaga iti rasare in minte si un zambet incolteste imbratisand o lacrima. O vioara canta incet apusul acela, cand doua gandiri isi descopereau asemanarea, cand doua inimi iubeau aceeasi melodie, cand ochii vedeau aceeasi frumusete linistita, oglindita in lacul tacut.
Un fior cuminte iti strabate corpul...ca si cum ai trai pentru o secunda nerabdarea si un gol prinde forma in piept...ca inainte de concertul acela. Iar apoi sinceritatea dintr-un suras ce ti-a colorat obrajii candva, iti apare pe sub pleoapele inchise.
Dupa-amiaza aceea dulce-amaruie se strecoara prin crapaturile sufletului invaluindu-l cu gesturile simple- mangaierea unui caine, privirea pierduta in zare...Ca apoi, cu inocenta din vocea unui copil, sa te faca sa simti din nou imbratisarea scurta si pupicul timid pe obraz, in semn de adio.Iar acum , ascultand pianul, totul ti se asterne inainte-ca ieri- si fiecare centimetru al pielii simte emotiile de atunci.
Dar in imaginile vechi intervine o intrebare la care nimeni nu are raspuns:de ce? De ce a trebuit sa-ti amintesti de momentele acelea? De ce acea scurta privire a ramas intiparita pe paginile cartii tale? De ce acele maini au ramas in memorie mangaind atent clapele unui pian, sorbind vibratiile cu fiecare deget?
Iar cand deschizi ochii, constati ca melodia s-a oprit... Ca n-au fost decat 3 minute si 21 de secunde in care ochii au pierdut o lacrima, in care ai simtit gustul sarat al zambetului pierdut in timp, in care ai imbratisat....doar o simpla amintire... Constati ca realitatea te tine de mana, zambind rautacios, ca acum privesti foaia ce-ti sta inainte si nu mai vrei sa scrii nimic. Realizezi ca au plecat, ca s-au pierdut printre minute, undeva departe, momentele la care visezi doar o clipa....Si-ti lipsesc gandurile venite si trecute in pripa...O umbra de dor se asterne pe gene, dar dispare la fel de repede pe cat a aparut- prezentul striga "Toate au trecut..."...si linistea ce domneste acum peste tine, te sperie caci urla adevarul...Si nici adevarul nu vrei sa-l mai stii caci te compatimeste cu putina rautate, dusmanie poate....
Dar toate trec, iar tu ridici fruntea de jos si privirea ti se limpezeste cu un zambet de "A trecut!". Te ridici si pornesti mai departe cu capul sus, mergand inainte...urmandu-ti vesele. Un sentiment de siguranta si pace te invaluie si simti cum un val de fericire iti inunda ochii...Din umbra ce cadea peste tine, o silueta se contureaza in lumina calda a soarelui rasarit de nicaieri. O privesti apropiindu-se si... esti ...TU! Te ia in brate si iti sopteste "In sfarsit...m-ai gasit!", ca apoi sa simti cum incepi sa vezi prin ochii ei, cum toate amintirile isi flutura mainile departe spunandu-ti "la revedere" si cum, in sfarsit, simti ca viata iti pulseaza prin fiecare mica particica a corpului tau, fiecare por, fiecare capilara, fiecare celula...
Deschizi larg ochii si intorci capul pentru a privi in jur...Esti acasa,la birou, exact acolo unde erai acum cateva minute, numai ca...in locul regretului acum este un zambet...
Si iti dai seama ca impacandu-te cu tine, ai dat voie celor ce te inconjoara sa-si reia cursul in ticaitul mecanic al ceasului de pe perete...care, fara sa vrea, confirma ca o soapta dulce de acord cunoscut ti-a mangaiat urechea....
Un fior cuminte iti strabate corpul...ca si cum ai trai pentru o secunda nerabdarea si un gol prinde forma in piept...ca inainte de concertul acela. Iar apoi sinceritatea dintr-un suras ce ti-a colorat obrajii candva, iti apare pe sub pleoapele inchise.
Dupa-amiaza aceea dulce-amaruie se strecoara prin crapaturile sufletului invaluindu-l cu gesturile simple- mangaierea unui caine, privirea pierduta in zare...Ca apoi, cu inocenta din vocea unui copil, sa te faca sa simti din nou imbratisarea scurta si pupicul timid pe obraz, in semn de adio.Iar acum , ascultand pianul, totul ti se asterne inainte-ca ieri- si fiecare centimetru al pielii simte emotiile de atunci.
Dar in imaginile vechi intervine o intrebare la care nimeni nu are raspuns:de ce? De ce a trebuit sa-ti amintesti de momentele acelea? De ce acea scurta privire a ramas intiparita pe paginile cartii tale? De ce acele maini au ramas in memorie mangaind atent clapele unui pian, sorbind vibratiile cu fiecare deget?
Iar cand deschizi ochii, constati ca melodia s-a oprit... Ca n-au fost decat 3 minute si 21 de secunde in care ochii au pierdut o lacrima, in care ai simtit gustul sarat al zambetului pierdut in timp, in care ai imbratisat....doar o simpla amintire... Constati ca realitatea te tine de mana, zambind rautacios, ca acum privesti foaia ce-ti sta inainte si nu mai vrei sa scrii nimic. Realizezi ca au plecat, ca s-au pierdut printre minute, undeva departe, momentele la care visezi doar o clipa....Si-ti lipsesc gandurile venite si trecute in pripa...O umbra de dor se asterne pe gene, dar dispare la fel de repede pe cat a aparut- prezentul striga "Toate au trecut..."...si linistea ce domneste acum peste tine, te sperie caci urla adevarul...Si nici adevarul nu vrei sa-l mai stii caci te compatimeste cu putina rautate, dusmanie poate....
Dar toate trec, iar tu ridici fruntea de jos si privirea ti se limpezeste cu un zambet de "A trecut!". Te ridici si pornesti mai departe cu capul sus, mergand inainte...urmandu-ti vesele. Un sentiment de siguranta si pace te invaluie si simti cum un val de fericire iti inunda ochii...Din umbra ce cadea peste tine, o silueta se contureaza in lumina calda a soarelui rasarit de nicaieri. O privesti apropiindu-se si... esti ...TU! Te ia in brate si iti sopteste "In sfarsit...m-ai gasit!", ca apoi sa simti cum incepi sa vezi prin ochii ei, cum toate amintirile isi flutura mainile departe spunandu-ti "la revedere" si cum, in sfarsit, simti ca viata iti pulseaza prin fiecare mica particica a corpului tau, fiecare por, fiecare capilara, fiecare celula...
Deschizi larg ochii si intorci capul pentru a privi in jur...Esti acasa,la birou, exact acolo unde erai acum cateva minute, numai ca...in locul regretului acum este un zambet...
Si iti dai seama ca impacandu-te cu tine, ai dat voie celor ce te inconjoara sa-si reia cursul in ticaitul mecanic al ceasului de pe perete...care, fara sa vrea, confirma ca o soapta dulce de acord cunoscut ti-a mangaiat urechea....
