Reflexie

   O tacere grea de incapatanare se aprinde in ochi... O scanteie aproape nesemnificativa de ura incolteste in spatele trasaturilor drepte. Figura perplexa priveste in gol. In golul unde aerul e imbaxit de ipocrizie, unde imaginile vagi ale actiunilor intentionate se ingramadesc intr-un musuroi de dusmani vociferand spre lumea reala ca spre un copil ce isi strange jucariile in brate fara a dori sa le ofere.

   Vocea dinainte ce moraliza trecutul, isi pierde sunetele rasfirate printre frunze uscate de roua tarzie. Degetul indreptat acuzator se atinge in oglinda simtind vibratia propriei condamnari, bucata de nisip ars devenind un rau sclipitor de reprosuri, fiecare ciob soptind arogant reflexia luminii inecate de plumb. Acele din petalele ce raspandesc venin de inferioritare, se frang in clopotul de cristal ce acopera ultima frimitura de sensibil, de suav...
   Ramasa fara adapostul metamorfozant, cupola transparenta se lasa vazuta de perlele negre adapostite de scoica goala, rotunda. Muza tace privind taios la ele, asa spunand mai multe decat vocea inecata dinainte. Otrava florii acum inchise se intoarce de unde a venit, reflectata in steaua din coltul privirii insistente, strapungand animalul imbatat de furie oarba ce cade uimit in prapastia propriilor cuvinte.
   Moralizatorul se intoarce si pleaca lasand mica bolta de cristal acolo, descoperita. Dupa ce ultimul sunet obscur din ecoul pasilor lui se pierdu in nicaieri, muza inchise clopotul....si incepu sa refaca oglina....