Reflexie

   O tacere grea de incapatanare se aprinde in ochi... O scanteie aproape nesemnificativa de ura incolteste in spatele trasaturilor drepte. Figura perplexa priveste in gol. In golul unde aerul e imbaxit de ipocrizie, unde imaginile vagi ale actiunilor intentionate se ingramadesc intr-un musuroi de dusmani vociferand spre lumea reala ca spre un copil ce isi strange jucariile in brate fara a dori sa le ofere.

   Vocea dinainte ce moraliza trecutul, isi pierde sunetele rasfirate printre frunze uscate de roua tarzie. Degetul indreptat acuzator se atinge in oglinda simtind vibratia propriei condamnari, bucata de nisip ars devenind un rau sclipitor de reprosuri, fiecare ciob soptind arogant reflexia luminii inecate de plumb. Acele din petalele ce raspandesc venin de inferioritare, se frang in clopotul de cristal ce acopera ultima frimitura de sensibil, de suav...
   Ramasa fara adapostul metamorfozant, cupola transparenta se lasa vazuta de perlele negre adapostite de scoica goala, rotunda. Muza tace privind taios la ele, asa spunand mai multe decat vocea inecata dinainte. Otrava florii acum inchise se intoarce de unde a venit, reflectata in steaua din coltul privirii insistente, strapungand animalul imbatat de furie oarba ce cade uimit in prapastia propriilor cuvinte.
   Moralizatorul se intoarce si pleaca lasand mica bolta de cristal acolo, descoperita. Dupa ce ultimul sunet obscur din ecoul pasilor lui se pierdu in nicaieri, muza inchise clopotul....si incepu sa refaca oglina....

TIme forgets.... but I'm not time!

Am gasit astazi o poza in care singurele lucruri pe care le iubesc cu adevarat sunt unul langa altul... Si o priveam oarecum surprinsa ca pana acum n-am observat (desi nu e prima oara cand o vad) alaturarea oarecum ciudata... Poate si editarea e putin vinovata de strangerea pe care am simtit-o in stomac- culorile sunt absolut superbe. Poate si faptul ca am incercat sa neg atat de tare in ultimul timp atasamentul meu fata de un anumit element prezent in poza...

Mi-a amintit multe... Mi-a readus imaginea acelui "Acasa" pierdut de ceva timp, culoarea calma a cerului care se omogenizeaza cu cea a marii la orizont, spuma alba subtire de pe valuri- marturie a vietii de dedesubt, adierea ce imprastie cateva suvite....

NU!!! Nu o sa ma gandesc din nou la asta! Am vrut sa cred intotdeauna ca sunt mai puternica de atat, ca in fiecare zi imi ridic zidul de jur imprejur, zidul care tine un singur lucru departe de mine..

Vulnerabilitatea mea deja se contureaza ca o rama in jurul fotografiei- o vad clar, stand cu mana intinsa spre mine, unul din putinele lucruri care ma hipnotizeaza pana cand imi uit numele... Si apoi ma trezeste cu un afurisit de zambet si pleaca, lasandu-ma singura, chinuindu-ma ca o disperata sa mi-l amintesc...

E ciudat cum poza omogenizeaza discrepanta dintre prezent si trecut...cum sugruma viitorul si-l inchide intr-un cufar pe care praful nu se pune niciodata... Ma uitam la sagetile aruncate de ceea ce eu stiu de fapt a fi un calm caprui- imi ingheata de fiecare data constientul clipei de acum aruncandu-ma adanc in gaura trecutului, lasandu-ma sa-mi fac zeci de iluzii cu privire la viitor, spulberand in acelasi timp posibilitatea mea de a face vre-un pas inainte sau un revers...

Ma uitam la un moment dat la stancile de langa mare...faleza inalta, stanci colturoase, uscate si fierbinti acoperite de sare ce inteapa usor... Parca vad o reflexie de suflet... Parca un vechi inerior al celui de-al doilea lucru pe care il iubesc in poza...

Si intreb oarecum trist, ce cauta toate astea intre patru colturi, de ce le vad dupa atata timp, de ce si acum incearca sa mi se distruga orice forma de aparare?

Dupa ce am incercat sa-mi demonstrez taria de caracter (care pana la urma nu s-a transformat decat intr-o afurisita slabiciune) zile la rand, dupa ce mi-am pierdut tot ce aveam intr-o singura clipire sorbita cu jind, acum ce a mai ramas pt a fi luat??!

Nimic!

....si inca privesc poza cu o doza de sarcasm, apoi cu mila si o nuanta slaba de nostalgie. Ultimele zile mi-au demonstrat ca inca n-am renuntat la trairi in antiteza... Acum urasc, sau sunt extrem de goala , iar dupa cateva ore sentimentele care de mult timp par pierdute incep sa apara pe rand...dorul, apoi fericirea, iubirea.....gelozia, intelegerea si toate celelalte pe care reflexia din oglinda mea le-a aruncat la gunoi tanjind dupa suferinta ce, in fond, i-am dat-o cu varf si indesat....

Ma intreb totusi, in poza unde cele doua lucruri care imi detin sufletul se aduna, langa Mare (cel mai iubit loc de mine, acolo unde eu pot sa spun "Acasa"), pe stancile ce-ti oglindesc sufletul gol si uscat.... de ce TU INCA MAI EXISTI?!!

R's...

Sunt unele momente in viata in care singurul lucru ce-mi rasuna in minte este "De ce?!"… Am zile in care tot inauntrul meu urla intr-o tacere surda, cu o disperare agonizanta, si nici macar el nu-si aude tipetele….

De ce?!! De ce te iubesc? De ce "n-a fost sa fie"? Ma uit inapoi si am impresia ca totul e de umplutura, ca oricat de agila as fi niciodata nu voi putea prinde fulgerele importantului ce trece pe langa mine intr-o fractiune de secunda, parca in adins atat de repede, doar ca sa nu-l pot prinde…

Ceva timp in urma suspinam un noiembrie fara tine… Acum ianuarie trece pe langa, aruncand razele soarelui in parul meu, orefindu-i reflexiile roscate de mai…

Mi se pare ca a trecut o vesnicie… pana in mai va fi alta vesnicie… alt "interminabil" ce aduce un an de la primele emotii ale unei seri calde… Un an de cand o pala de vant mi-a murdarit pielea cu atingeri, de cand aripile mele au fluturat inutil a speranta cu nuante de verde, ca un inceput crud… Un an de cand zambetul sincer mi s-a infiripat pe buze, dupa mult timp, de cand inima a batut la unison cu o alta mai tare decat de obicei, de cand m-am simtit in siguranta. Un an in care am plans cat pt urmatorii doi, un an in care potopul de deasupra mea nu s-a oprit decat aparent si doar pt cateva secunde…

Ma intreb cand a trecut… cand o sa mai treaca in acelasi disper de pana acum…. Cu priviri goale si rasete seci, zambete lucrate cu orele in oglinda pt a parea credibile, cu lacrimi ce se preling nestingherite lasand in urma amprete de tine… Cu sentimente reprimate in exces, cu amintiri vagi ce devin instantanee intr-un singur sarut intarziat de luni intregi… Ca apoi totul sa dispara ca fumul unei tigari Dunhill rosu lung, aprinsa prea devreme si lasata sa se arda pana nu raman decat biete foite de scrum, si ele pierdute in vantul rece de vineri seara…

Nu ma mai consoleaza nimic si nimeni nu ma mai ajuta… Nici macar acordurile melodiei mele de suflet nu mai reusesc sa-mi aline durerea… parca acum mai mult mi-o amplifica fara sa doreasca asta, ca un prieten vechi ce zambeste compatimitor crezand ca poate smulge un zambet si de la tine, nestiind insa ca nu te ajuta cu nimic, ci mai rau iti contureaza ideea ca esti singur chiar daca inconjurat de familie si amici.

Acum pot sa-mi amintesc perfect starea acaparanta, retraind-o pana in varful degetelor, cand priveam jocul de lumini si viata orasului…. Din nou pot spune intr-o soapta "eu…si atat.", din nou ma uit in jur coplesita de un zambet dureros, plin de regrete.

Si chiar daca am o mie de idei la adresa recupararii mele, timpul si hazardul nu sunt deloc de partea mea... Nu mai pot sa ma folosesc de altceva pentru a iesi din asta… Sunt singura si nu pentru faptul ca nu am in jurul meu oameni care vor sa ma scoata, ci pentru ca nu imi pot oferi ceea ce am eu nevoie.

Pentru ca langa tine eram speciala, pentru ca numai in preajma ta puteam fi eu, pentru ca tu m-ai acceptat cu bune si rele fara sa pretinzi vreo schimbare absurda… Pentru ca ai fost singura persoana care mi-a spus uitandu-se in ochii mei ca sunt frumoasa, chiar si atunci cand mananc, sunt suparata sau cand dorm… Pentru ca…langa tine totul era o nebunie absoluta si totusi atat de linistitoare…

Si nu-mi spune sa nu ma mai gandesc la tine pentru ca stii bine ca n-ai sa ma opresti. Esti prea adanc intrat in pielea mea ca sa ma pot detasa fara suferinta… Nu-mi cere sa te uit pentru ca toata imi aduc aminte de tine. Pana si plusul de langa mine pare ca ma respinge tocmai pentru noptile in care imaginea ta ma bantuia, iar eu il strangeam pana la sufocare transformandu-l intr-o mica victima umeda, colaterala, coplesita de sufletul meu atat de greu….. Acum mi-e mila de el, insa…cat ai de gand sa ma mai chinui si implicit si pe el (vorbesc despre sarmana jucarie ca despre cel mai bun prieten al meu…clar mi-am pierdut mintile…!!!) ??

Ce-ti pasa tie…?!

Poate ca n-ar trebui sa ma mai las prada sentimentelor nutrite pentru tine… Dar asta sunt eu. Pierduta in proprii mei ochi, in propriile lacrimi… Si simt cum ma scurg de fiecare data, cu fiecare dara umeda lasata in urma, ajungand in final pe o perna, pe un animalut de plus…sau impregnata in propria-mi piele, ratacindu-ma cu totul printre pori pana nu mai ramane decat constienta fostei mele existente… Dar totusi, inca mai traiesc in scene din viata de ieri si de azi, provocand trecutul sa ma inghita si viitorul sa ma uite…

Privesc in gol de cele mai multe ori, incercand sa ma conving ca nu meriti, sa ma axez pe ceea ce este important acum… Insa in toate cele prezente se lasa apasatoare " l'ampreinte du passé récent.", si ca o cireasa amara, dupa cateva saptamani de falsa liniste presarate cu mici scapari de melancolie profunda, un vis ma trezeste cu lacrimile siroind pe obraji… Iar in pofida lor si intr-o incapatanare prosteasca incerc sa adorm din nou, sa te simt aproape macar in vis - chiar daca si acolo situatia realitatii ia amploare prin simpla ta prezenta, chiar daca nici acolo nu-mi vorbesti desi esti la cativa metri de mine - esti acolo… si te vad exact cum erai ultima data…camasa rosie si privirea de demon. Dar nu ma pot culca la loc- lacrimile nu ma lasa sa inchid ochii, iar perna uda e deja prea rece…

Ce mai conteaza…? In momentul asta chiar deloc… Si nici pe viitor nu va mai fi cine stie ce, cu atat mai mult pentru tine. Oricum nu vei sti niciodata - nu pentru ca nu ai vrea, ci pentru ca nu-ti permit sa-ti hranesti orgoliul cu suferinta mea. Nu m-ai compatimi niciodata, din contra, te-ai hrani cu licarul de speranta din ochii mei si ai savura tristetea dupa ce spulberi orice viziune de viitor… Ca si pana acum, ti-ai sperge praful de pe inima cu mine, m-ai dezbraca de principii doar ca sa ma privesti goala, m-ai folosi pana la epuizare ca apoi sa ma arunci la gunoi…

Dar eu tot te iubesc… Si in prostia mea nu vreau sa accept tot ce ai facut… am ramas cu imaginea perfecta a celor sase luni in care am fost fericita… Am vrut sa sterg ultimele doua luni in care zambetul a inceput sa dispara treptat si mai ales decembrie si ianuarie atat de reci si….fara tine.

Insa prezentul e prezent… cu momentele lui in care inca intreb "de ce?", cu incercari disperate de a iubi din nou si ambitia dusa la absurd de a reusi.

Acum sorb energia oferita in cantitati infime de razele soarelui ce-si arata fata ascunsa in nori, prea rar, zambind in bratele blande ale unui suflet bun, reluandu-mi vitalitatea din sarutari scurte, timide, reimbracandu-ma cu valorile aruncate de tine, uitate de mine, readuse de el… Chiar daca acum singurul lucru care ma mentine pe linia de plutire este realitatea inevitabila si faptul ca am o viata care trebuie traita chit ca vreau, chit ca nu vreau, un vers ma afunda in lumea mea, urland adevarul:

"Here comes goodbye"…..

Un P.S. important:

Este scrisa prea demult ca sa mai fie actuala... am gasit-o intamplator printre schite neterminate...si m-am gandit ca e o coincidenta faina cu luna in care am cunoscut mai multe persoane... E ciudat cum in fiecare mai, in fiecare an, cunosc pe cineva important, mai mult sau mai putin, pt mine :) Acum trei ani scriam chestia asta...acum un an cunosteam o persoana pentru care as fi putut scrie asta :))... dar n-am mai facut-o... nu merita. Asa ca pur si simplu am postat ceea ce am scris acum mult timp pentru cineva transformat dintr-o amintire, in cenusa...:) Multa minte imi mai trebuia!! :))

Ieri... Azi.... Maine.... Niciodata!

Ieri... Ieri plangeam... intr-o cutiuta mica de hartie; desenam cu carbune peretii interiori, manjundu-i cu amintiri... Ieri... Ieri priveam o gara, un peron, un tren, o multime - pt o secunda. Ieri, purtata de acordurile unei melodii, incercam sa uit fantoma unui ecou si intr-o inutila, disperata licarire de speranta am lasat rosul crud al unor emotii naive sa-mi murdareasca obrajii...
Ieri priveam dezorientata, cautand cu disperare raspunsuri in orice gest, orice sunet. Ieri...ieri inchideam ochii si te simtem langa mine - o impresie copilareasca, ratacita printre evocari aproape in ceata... Ieri credeam ca timpul se poate intoarce pt cei care cred, ieri credeam ca daca intorc capul vei fi in spatele meu...
Ieri... Ieri imi doream, ieri credeam ca inca se poate... ieri m-am vazut din nou tinuta in brate intr-un musuroi de sflete grabite, linistita de o soapta dulce-amaruie... Ieri am murit inecata in densitatea unei secunde...

Azi...azi am invatat sa merg legata la ochi, la gura si de maini... Azi am invatat sa tac dar totusi sa spun totul.... Am invatat sa privesc cu ochii inchisi si sa ajung totusi la culoarea altor ochi...
Azi am invatat sa mangai, chiar daca am mainile legate la spate... Azi am avut portile inchise, legate cu zeci de lanturi stranse de lacate din fier, ferecate cu sute de incuietori ce-si cunosc alinarea intr-o singura atingere...
Azi am aruncat o strangere de mana in vadul unui zambet, un "data viitoare" incoronat de "ne vedem" in marea seaca a uitarii... Azi am invatat sa ascult clopotul ce-si zbate sunetul mort in turla pe-unde trece o soapta slaba, lina ca 'lunecarea unei gene...
Azi n-am mai intros capul... Si chiar azi, cand am refuzat pt totdeauna sa ma mai uit inapoi...ai fost acolo! Ti-am simtit asteptarea... Azi, cand s-a terminat, deabia azi, ai fost cel mai aproape...

Maine...maine voi ridica ochii. Maine poate vom vorbi... Maine voi pasi inainte, maine o iau de la capat...
Si totusi, in "maine" ramane umbra unui "data viitoare" intarit de "ne vedem". Maine, chiar daca e soare, un colt de suflet va fi umbrit de ecoul unui mic puf soptit la despartire... Si chiar daca pe fata va rasari un zambet, tu vei stii bine cate se ascund in spatele lui...
Maine... Maine poate voi uita bataile inimii ce pt 5 minute mi-au oferit caldura... Maine nu voi mai avea parfumul acela imprimat pe suvitele din partea dreapta, si poate maine acea imbratisare nu va mai rascoli sufletul.
Maine voi fi deja departe, pt ca unul din noi trebuie sa plece - si stii bine ca te iubesc enorm... Te iubesc suficient cat sa te las sa-ti urmezi calea... Stii ca vreau sa mergi inainte, asa ca maine nu voi mai fi aici.. Maine ma imbrac din nou cu ceea ce inseamna eu, si oricat de mult ar incerca vara sa-mi fure din nou hainele, nu voi mai lasa niciodata caldura aparenta sa mi le ascunda si sa se joace cu sufletul meu...
Maine... Maine va fi "Punct" si poate un timid "de la capat"....

Dar niciodata....niciodata nu voi reusi sa arunc la gunoi acel..."Tu"....

Ora de spulberat vise...:D

" -Buna ziua, fetelor! Astazi vreau sa fim realiste. Nu pesimiste, nu optimiste, ci realiste! Astazi vreau completari, mai ales ca stiu ca ma veti aproba. Mi-ati expus dorintele voastre, iar celor care chiar li s-au implinit, le spun felicitari si mult succes in continuare (totusi, nu cred eu ca sunteti asa "roz")- desi credeti-ma, ceea ce vi se pare voua perfect normal, lor (si o sa vedeti apoi cui) li se pare pierdere de timp si misiuni imposibile.;)

-Ok!

Dupa discutii lungi, intervine realismul (bine, cu un usor sarcasm:D), in sfarsit:

-Auzi, domnisoara? Tu chiar crezi ca o sa-ti trimita flori doar "pt ca e miercuri" ? Aloooooo!!! Nu esti in filme, si pe el nu-l preocupa asa ceva! Crezi ca o sa te astepte la iesirea din liceu cu o inghetata spunandu-ti putin incurcat cu fata lui incredibil de sexy " Pui....N-am stiut la ce ora iesi, asa ca am venit de la 6..." ? Iar tu sa te uiti in ochii lui atat de mari si caprui, gandindu-te la cat de dulce e ca te-a asteptat o ora....

Fato!! Nu visam, asta e realitate- nu o sa se intample asa ceva! Nu esti doamna lui Superman sau blonda lui Batman. Nici iubita lui Brad Pitt sau a lui Leonardo DiCaprio... Tipul tau prefera o alergatura cu rolele cu baietii decat sa "stea ca prostu' " dupa tine, o ora!

- Iar tu, cea de-acolo! Vrei sa-ti dedice melodia aia faina de la Vama Veche pe care tocmai ai descoperit-o....Ar fi frumos sa o asculti stiind ca e de la el, nu-i asa? Pfff!! Ma faci sa rad! Ai uitat cine e, cine esti? Nu e un sensibil cu chitara in mana si nici vre-un rebel cu o inima de aur... E doar el! Esti amuzanta tu.... Dai melodia prietenei tale sa i-o dea lui si sa-i sugereze ca vi s-ar potrivi! :)):))) Vai, cat esti de naiva!

- Si tu, cea din colt..... Crezi ca o sa te trezesti cu el la usa, aducandu-ti prajitura preferata pt ca i s-a parut ca nu te simti prea bine? - si asta doar din tonul vocii.... Trezeste-te, fato! Esti pe Pamant, nu in Rai! Sau inca speri ca te-ar putea suna doar ca sa-ti spuna ca te iubeste sau ca-i e dor de tine? Doamne, nu e Broscoiul fermecat pe care cu un sarut l-ai transformat in Prince Charming!!!

Din mijloc se auzi o voce:

- Exact! Ca atunci cand eu astept sa-mi dea macar un mesaj ca e ok.....Dar nu primesc nimic nici pana a doua zi, chiar daca stiu ca sta pe internet toata noaptea....

- Si ce face pe internet atata?? /:)

- SE JOACA!!! Cel putin asta imi spune mie- si, la o adica, il cred... Asa e el, mi-a dovedit asta.

Hohote de ras..... Era de asteptat.....

- Nu e de ras...daca ati fi in locul meu...:(

- Stim, domnisoara, cum e. Stim cum e sa fim lasate balta pt cine stie ce chestii "mai importante", sau sa intri pe mess si in loc de avaterele lui atat de geniale, sa vezi exact poza care te-a facut sa plangi....

- Ca pt paluga aia roscata care e plina de pistrui si cu 5 cm mai inalta ca el!!! N-am vazut asa ceva! Stiu ca gusturile nu se discuta, dar...... Ce e in neregula cu mine si in regula cu......fiinta aia??!!

Din spate o alta fata izbucni:

- Adevarat. Sau cum m-a lasat pt bondoaca aia bruneta.... Stiu ca ii place sa se simta mare protector, dar aia e cu un cap jumate mai mica decat mine!!! Si el are 1.87!!! Dumnezeule, ce are ea si nu am eu?? Parul negru (vopsit oricum)?!

- Imi pare rau pt voi, fetelor.... Am venit aici ca sa ne dam seama ca de fapt, indiferent cat de mult ne-am dori toate aceste lucruri, pt ei sunt nimicuri, chestii care le irosesc timpul... Cum ar fi ideea de a-ti lasa un off cand nu te vede on sau un mesaj cand nu i-ai scris 2 ore....

- Stii, de fapt, eu nu am problemele astea....Adica, de fiecare data cand ne intalnim imi aduce o floare, din cand in cand imi face mici cadouri, vine si ma ia de acasa- intotdeauna cu un pupic pt mama- ma aduce acasa.... Intr-adevar, nu prea ma suna asa mult- mai mult il sun eu pe el, uita mereu de ziua noastra si cand e cu baietii se poarta destul de ciudat....

- Deci nici el nu Zanul Perfect...

- Nu este! Nici unul nu e! Insa as vrea sa nu mai fie atat de ciudat cand e cu prietenii.... Crede ca pare mai interesant daca o face pe superiorul....:(

- Ai ajuns si tu la vorba noastra..!

Chicoteli printre fete...

- Tu, Alexandra, ca pe tine te cunosc mai bine... Ziceai ca e in Scotia? Anul 2? Hmm.... Iti doresti sa-l vezi mai des, sa fiti impreuna mai mult... Crezi ca o sa se urce in primul avion sa vina la tine doar pt ca ai plans o seara intreaga la telefon? Daca te iubeste, o sa vina... Castiga destul de bine acolo, isi permite biletul.... Dar il stim noi...nu o sa se urce, pt ca e egoist..Pt ca nu considera el ca e necesar, pt ca are o gramada de treaba...Pt ca nu esti maritata cu el....

Nu vreau sa va arunc toate sperantele la gunoi, vreau doar sa vedeti realitatea. Aveti voie sa visati la Fat-Frumos, pt ca exista. Cate unul pt fiecare dintre voi. Insa stiti cum e, acesti Feti frumosi sunt atat de rari ca ori sunt luati, ori sunt atat de perfecti incat sunt gay.... Si e pacat.... Unele dintre noi vom da peste acel Mr.Perfect sa speram ca vom fi in stare sa ii tinem langa noi...

- Dar acum ce facem? Sunt atatea chestii pe care le vrem si noi...maruntisuri, nu calatorii cu avionul....Insa o floare, un mesaj, un telefon? S-au vazut cu sacii in caruta si au lasat balta tot ce inseamna romantic.....

- Si ce ati vrea sa faceti? Sa va umiliti, sa va lasati calcate in picioare, sa implorati atentie? Doar pt ca , chipurile, nu vreti sa ii pierdeti? Ca vai, ce par are, vai ce ochi are, vai ce buze are?? Haideti fetelor, avem demnitate! Daca la inceput au fost suficient de tandri, de dulci, de atenti cu voi, asta nu inseamna ca odata ce si-au atins scopurile nu mai pot fi asa. Asta trebuie sa ii invatati. Cum ai putut sa fi la inceput, poti lejer sa fi si acum!

- Asa e! Sunt lucruri pe care nu le putem accepta la nesfarsit....

- Deci am cazut toate de acord: Ori il faci Fat-Fumos, ori il pastrezi Fat-Frumos, ori il lasi in plata lui- daca e incurabil....

- Da!

- Ma bucur ca am ajuns intr-un punct comun. Ma bucur ca sperante sunt, si ma bucur ca ati deschis ochii... Viata nu e roz, decat daca o vopsesti tu. Iar tu ca fata, intotdeauna trebuie sa ai saculetul cu praf roz... Pt ca se intampla prea rar ca si el sa aiba o culoare calda in "bagaje"..

Mult noroc fetelor, sunt sigura ca veti lua cele mai potrivite decizii in privinta lor. Ganditi-va si la voi! Lumea nu incepe si nu se termina cu EL :) "

Asta este scrisa pt toate fetele pe care le cunosc si cu care am discutat de atatea ori probleme astea, dar si pt baietii care vor citi - asa, ca sa va faceti si voi o idee despre ce ar vrea fetele.... Si nu in ultimul rand, asta e pentru TINE! Sper doar sa te simti ;).

Legenda:

Lila: Tipa cu initiativa

Verde: Toate

Galben: Fata din mijloc

Turquoise inchis: Frustrata

Turquoise: Frustrata 2

Rosu: "Preafericita" (trebuia sa fiu putin sarcastica:D:D)

Gri: Cea care cere indicatii