O privire de ansamblu...

Sa uiti sa iubesti... Oare nu-i pacat? Sa privesti in oglinda doi ochi stinsi, o fata palida si o expresie dreapta, sa nu-ti pese decat de tine si de dorintele tale... oare nu-i pacat sa-ti hranesti orgoliul calcand in picioare autoritatea altora? Oare nu-i egoismul prea mare cand lasi totul, uiti de altii, nu daruiesti, iei fara sa multumesti si vrei totul doar pt propria ta placere?
Si totusi te complaci cu ideea... Te accepti asa cum esti fara sa-ti ridici prea mari semne de intrebare....
Oare nu-i urat sa judeci? Oare tie ti-ar placea sa fi etichetat complet gresit? Nu! Nimanui nu-i place si nimeni nu vrea sa fie dat la o parte sau sa nu fie apreciat la adevarata sa valoare...
De-abia aici intervine ceea ce numesc eu intr-adevar retoric: Care valoare??! Intre atatea prejudecati, intre atata ipocrizie si minciuna, atatia prefacuti egoisti, unde sa mai aiba loc moralitatea? Cum vor oamenii sa creasca flori in gunoi? De unde vor ei parfum in toxicitate?
Si uite-i, uite-i cum traiesc printre deseurile create de ei, uite-i cum isi taie unii altora sperantele de a supravietui, cum se mananca unii pe altii ca o haita infometata, ca niste bestii lipsite de hrana, sau mai degraba, nemultumite de ceea ce deja au, dorind mereu ceea ce are cel de langa - si el o creatura infometata de "ceilalti".
Priveste-i.... Plang, plang napastuiti de propriile creatii, inecati in lacrimi cutremurate de-un dor , infiorate de ganduri negre. Se uita deznadajduiti la cer, urland din toti rarunchii "Unde esti tu, viata?" , cu mainile ridicate spre infinitul impanzit de plumb. Zilele imbelsugate au trecut nestingherite cu mult timp in urma, lasand inapoi dare cenusii incarcate cu praf de regrete si amintiri. Lumea, candva o mare de minuni, acum este secatuita de orice urma de dragoste, compasiune sau adevar....
Cine sunt? De ce tipa disperati la ceva ce nu-i aude? Nu cred ca-si au rostul intrebarile... Doar priveste-i. Bietii! Si cand te gandesti ca lumea lor era infloritoare, ca peste ei curgea valul fericirii, ca nu era durere si nici lacrimi.... Iar toata vina, tot pacatul - un fruct otravit de invidie si egocentrism.
Si totusi exista incertitudini... Unii inca nu cred, nu pot si nu vor sa realizeze mizeria in care traiesc. Ma uit ca nici tu nu ma crezi.... Atunci priveste inapoi... Convinge-te singur. Ai sa vezi greseli intentionate si constiinta ignorata. Ipocriti plini de ei ce au zeci de masti, egoisti ce vor intotdeauna mai mult, indiferent de ceea ce au... Vei vedea oameni saraci ce tin vesnic mainile intinse, pt ca nimeni nu-i iubeste, nimanui nu-i pasa.... Si apoi, dupa ce-i privesti bine, vei constata ca...doar ei sunt vinovati; doar ei au gresit, iar acum implora plangandu-si pacatele...
Si ce e cel mai curios? Ca se plang unii de altii fara sa incerce sa schimbe ceva... Vor ceva mai bun, pretind sinceritate in timp ce mint cu nerusinare, vor o vorba buna pe cand ei numai huiduie... Si cer schimbari radicale fara samiste vre-un deget!! Ii caracterizeaza comoditatea, dar si pretentiile, lenea dar si dorinta promptitudinii...
Te uiti la ei si nu-ti vine sa crezi. Te socheaza conditiile preacre in care traiesc? Nu-ti place mizeria dintre ei? Nu ai ce sa le faci. Florile dintre ei sunt acoperite de namolul prostiei si eu nu mai stiu sa recunoasca ceva valoros - arunca cu noroi in orice e mai presus ca ei, ca sa nu se simta eclipsati.
Este amuzant si atat de scandalos sa-i observi cum se scalda in prostie, cum nu le pasa de 'corect' si nici de 'gandire'... Inca mai ai dubii? Nu ti-ai dat seama cine sunt?
Permite-mi sa-ti dau un indiciu - ne uitam in oglinda!!!