Pagina 157

Nu am de gand sa-ti ofer nici cea mai mica explicatie pentru publicarea acestui fragment de carte. Iti spun doar ca mi-e dor de tine... :)

Noapte. Sa fi fost vreo 2 si ceva... Lumini doar la ea in camera si in bucatarie. De parca gospodina din ea are la activ numai ore de noapte (fara interpretari - alea vin mai incolo).

Ca doua bune camarade de "razboi" (si nu numai) stau, sau mai bine doar una sta (cocotata pe masa)- ailalta are pitici, spala vase- la un pahar de vorba, ca orice vorba tampita de "late night nostalgia". Cu castile in urechi, tricoul preferat (nu in urechi), cei mai lejeri pantaloni din toata vraistea ei de garderoba, cu un zambet al ei si nu prea, fredonand, ba nu, cantand de-a binelea cu tot ce-a mai ramas din ceea ce s-a vrut a fi suflet, o melodie bolnavicioasa:

 'I was only 19, you were 29

It's just 10 years, but its such a long time...'

- Hai ca aici nu merge! sunt doar 3 ani in realitate...

- Tu taci acolo si lasa-ma sa cant!! Mai conteaza?

'In a heartbeat, I would do it all again'

 - Tu tot nu te inveti minte, nu-i asa? Ai de gand sa faci iar vreo prostie? Nici pana in momentul asta nu te-ai saturat, plictisit sau orice altceva care in mod normal este complet inutil societatii dar foarte constructiv pentru tine?

- Ma lasi?! dupa trei secunde: VACO, nu fumezi la mine in casa!

Cu sprancenele ridicate a usor dispret:

- Da' ce?! ala are voie?

- Las-o naibii asa cum a picat! luand o tigara din pachet si cautand disperata bricheta

- Nu ti-o daaaaaau!! :P:P

Ridica din umeri, uita tigara si se intoarce la vase.

'Late night sex, smokin' cigarettes

I try real hard but I can't forget

Now in a heartbeat, I would do it all again!'

- Clar, ai ramas cu un pitic... A trecut deja un an, zaharel... Las-o si tu balta!

Vorbea singura. Deja zambetul ala se evapora printre versuri si imaginile din ochi erau cu totul din alte zile.

- Daca nu taci, iti servesc cateva picanterii si iti jur ca nu te mai apropii in veci de masa aia pe care sezi cu nerusinare!! >:)

- Uuuu... mor de curiozitate! Vezi-ti de vaselea alea... si lasa moaca asta de epava ca molipsesti.

'Now I see that you and me were never meant

Never meant to be now

Now I'm lost somewhere

Lost between Elvis and suicide

Ever since the day we died, well

I've got nothing left to lose

After Jesus and Rock N Roll

Couldn't save my immoral soul, well

I've got nothing left

I've got nothing left to lose...' stiu... a trecut un an. Inca unul (da teatral ochii peste cap). Si ce vrei sa fac? Stii foarte bine ca nu ma mai bat cu nimeni- nici macar cu mine. Dar tu esti vaca si nu intelegi. De fapt intelegi da' te faci ca ploua. Tu poti sa vii la mine plangand in pumni si eu sa fiu tare cat pentru amandoua. Lasa-ma macar sa-mi amintesc si eu daca acum nu ma mai incearca plansul.

- Stii bine ca imi pasa, proasta pamantului! Dar nu suport sa te vad asa... ai avut destule, mai lasa-le acum. Doar n-ai sa te dai cu capul de pereti toata viata - spune-mi ca n-ai sa faci asta!!

- Nu. N-as mai fi eu...adica, te rog, eu scorpia care distruge fara sa clipeasca! :))

- Chiar...ce mai face?

Liniste. Dupa atata timp ce poate sa raspunda? Ca se da cu capul de pereti dandu-si seama cate a pierdut din prea multa "dragoste de viata"? Sau cum isi fumeaza plamanii in incercarea de a demonstra (nu stiu cui) ca "smecheria" e prea mare la varsta asta in timp ce lucreaza la nu stiu ce mare proiect care o sa-l urce pe culmile arhitecturii...?

- Nu stiu. N-am mai vorbit de mult. Si ultima oara n-aveam timp. Spre marea mea liniste, acum chiar nu ma mai invart in jurul lui.

- A, da. De asta speli vasele cu ochii pe pereti cantand din toti plamanii chestia aia care te face sa-ti zbori creierii! Si eu sunt un caine!

- Disperat chiar...:)

- :)) numai tu poti sa scoti asa ceva. Uite cum sta treaba. Ai o viata. Pe toata chiar drept inainte si tu-ti mananci sanatatea cu momente d'astea cand si unui caine (aviz) ii vine sa vomite cand te vede. Ai rabdare! Ce vrei acum? Sa vina inapoi cu limba scoasa, plangand in hohote "VINO INAPOOOOOI!!!!" ??

- Desi inca am o usoara ezitare (imi vine sa ma inchid intr-o camera blindata cu lame pentru asta), nu vreau nimic. Nu mai vreau absolut nimic. Daca poti sa-mi stergi memoria, be my guest. 

- Mda... si apoi cum stau eu sa-ti explic toate tampeniile pe care le-am facut? Stii cat e de imposibil sa nu-ti amintesc de el...

Iar liniste. Are gura prea mare si mintea scurta uneori. Trebuie invatata sa ridice moralul.

'Callin' out sins just to pass the time

My life goes by in the blink of an eye

I know you want me-

I was only lookin' for a friend

And everything I was

And everything that I've become

Just falls into the end..."

- Mda.. esti irecuperabila. Si cu asta ce faci? Ma refer la asta, nu ala :)

- Habar n-am. E ca si cum ma agat de o linie pe care nici eu nu o vad bine. E prea mare, prea serios, prea bun, prea normal de anormal. E prea mult. Si il vreau. Si ma enerveaza ca il vreau. Si ma dispera pt ca sunt doar un copil pe langa el. Incerc din rasputeri sa nu interpretez niciun cuvant, sa nu ma gandesc la ceea ce e aproape evident, sa las lucrurile sa curga pana cand se seaca totul. Imi vine totusi sa risc si sa ma arunc iar ca proasta in ceva de care nu sunt sigu...

- STOP! Cum adica nu esti sigura? Da' ce, fata mea, brusc devii morala, precauta si foarte atenta la tine? Da' ce ti-a facut, maica, s-a intruchipat grija si n-a avut loc decat la tine? E bun, e fun, e mare - e perfect!

- Da si nu. Gandeste-te la cat de simpatic de penibila as fi daca mi s-ar trezi mie piticu' exact cand mi-e lumea mai draga si m-as auzi spunand 'stii, te cam plac. cam foarte mult. cam foarte degeaba si... te cam vreau. cum facem?' . Hai ca esti deja frumoasa la faza asta. Te-ai gandit mai mult ca de obicei - record de 5 secunde!!

- Fah, nesuferito, incerc sa te stimulez aici! :)) 

- Reusesti de minune. Vino si tu cu idei mai putin "stralucitoare" si poate ajuti cumva. Gandeste-te doar ca ma uit in jur, la apartamentul asta blestemat si singurul loc in care pot intra fara sa innebunesc instantaneu (se intampla cam in 20 de secunde, dar tot e ceva) este camera mea. Si nu stiu cat timp or sa mai stea lucrurile asa...

- Hai, acum bag-o p'aia ca ai de gand sa-l mai vezi... Tu ori esti masochista ori prosta cu spume...

- Mda, uite cine vorbeste!! (rascolind cu furculita un tort "masacrat") Vrei sa-ti fac o lista cu toate rahaturile din care te-am scos? Vrei neaparat sa vedem care e mai proasta? Te rog...

- Pe tine nu te-a invatat scumpa de ma-ta sa nu vorbesti cu gura plina? :D

- Schimbare cretina de subiect. 8-|

- Revenind la chestii "serioase", tu nu poti nici macar sa speli niste amarate de vase fara sa pisi ochii. Cand ai de gand sa termini cu asta?

- Cand scarbosu' ala caterincos o sa VREA si o sa incerce sa ma scoata din rahat...

- Scarbos? Ma, da' tie chiar iti place tipul /:)

- Ai descoperit America... DA! Imi place tipul. Mult. Si sunt mai mult decat sigura ca nici macar n-o sa se uite vreo data mai "altfel" la mine. In plus cica are prietena- ciudat ca evitat intotdeauna sa pomeneasca ceva..

- Da' chiar a dat strechea-n tine! Sunt chestii atat de evidente - a, stai, ai zis ca refuzi sa le accepti... Atata fraiera te-ai facut. Si daca o luam pe partea cealalta, te cam contrazici. Ai nostalgii gretoase pt un mare derbedeu, da'ti place de asta... Cum reusesti sa impaci trebile astea?

- N-are sens... Nostalgii gretoase poti sa ai si dupa 20 de ani de casnicie (crede-ma, am in fata ochilor mereu asa ceva). Nu ma bantuie, nu ma doare. Le impac foarte bine pentru ca sunt doua lucruri total diferite- trecutul a trecut ca doar de'aia inca sunt aici, prezentul e cu totul altceva. El e el si nimic nu schimba faptul ca a fost prin preajma un timp, dar asta nu inseamna ca o sa ma urmareasca cu coasa in brate pana cand o sa-mi pierd eu mintile. 'Asta', cum ii spui tu, e cu totul alta mancare de peste- il plac pt ca acum POT! HA! >:)

- Opa, stai usurel 'ca cad' . Deci ne-am reveniiiit...

- Or sa te treaca astia la geografie daca nu te potolesti....

- Simpatico!

- Da, draga, ne-am revenit. Am o varsta. Foarte mica. Si asta nu-mi permite "luxul" de a spune 'o sa incerc sa-mi refac viata' pt ca nici macar n-am trait un sfert din ea :) bine, poate un sfert... dar tot n-are relevanta. Normal ca mi-am revenit- vezi de ce ne trebuie mai multe discutii serioase (in limita lipsei noastre de seriozitate)?

- Draga mea, vezi cum o dai in bara cu monsieuru'... merit si eu sa mai vad zambetul ala sincer disparut de o mica pereche de ani incoa'...

- Tot tu aia evlavioasa si merituoasa... da-mi bricheta!

- Caut-o ca mi-e lene sa ma misc... slabesc... :))

- Ce ziceam eu de seriozitate?

- Conteaza? de parca brusc avem de ce sa fim serioase... vorba aia " n-am casa, n-am masa, n-am catel, n-am purcel si -  Doamne fereste!!! - n-am copii, n-am barbat.." hai sa ne traim si noi copilaria :))

- Daca asta numesti tu copilarie, mi-e tare mila de generatiile viitoare.

- Hai lasa ca copii tai aia frumosi or sa fie sfinti :)) daca ii faci cu "prea seriosul" da-ti seama ce minunatie de circ o sa fie :))

- Ma gandesc bine daca sa ma bag in chestia asta... He's more than I could ever deserve...

- Hai fugi! Il stii de maxim 2 luni si gata! E Mr. Perfect. Iar esti disperata?

- NA! Tocmai de asta iti spun ca n-are rost sa ma grabesc. trebe sa vad daca e doar disperare sau chiar vreau ceva serios... a trecut ceva timp si m-am saturat sa-mi plang de mila... Nu vreau sa ajung cu un bosorog plin de bani doar sa-mi vad interesul gadilat pe toate partile.. ce treaba are asta cu discutia noastra? :))) 

- Numai tu stii :)) Inchide geamul ala ca e inca ianuarie... te vezi in Australia?

- Ti-am zis eu ca progresezi cu geografia... ;))

- VACO! :*

Prea tarziu... deja 3 juma'... "discutia" continua in onomatopee , batai cu detergent de vase si crema dintre blaturile tortului devastat, muscaturi si pumni, se termina cu o bucatarie ca dupa al II-lea razboi mondial (care de fapt se vroia perfect curata, pretextul vizitei fiind chiar "ajutorul" la minunata operatiune de reabilitare) si vanatai.

Stand intinse pe gresia ce imita perfect dusumeaua, asculta a mia oara "The Pretty Reckless" si rad de ultimii 3 ani. Si de fetele lor. Si de dezastrul din jur. 

Happy end abia dimineata (daca ora 13 e acceptata in regimul diminetii) - pe pernele improvizate (proasoape de bucatarie frantuzesti, pufoase) cu draperia cazuta din sufragerie drept plapuma, cu machiaj intins pe fata si cu mult dulce peste tot prin par - sforaituri. 

- Cat esti de mica, zgudui tot blocul...! Si zici de rasul meu ca scoala morti...

- Mars la visele tale, minunato! 

- Si eu te iubesc! 

- Nici eu :)

Reflexie

   O tacere grea de incapatanare se aprinde in ochi... O scanteie aproape nesemnificativa de ura incolteste in spatele trasaturilor drepte. Figura perplexa priveste in gol. In golul unde aerul e imbaxit de ipocrizie, unde imaginile vagi ale actiunilor intentionate se ingramadesc intr-un musuroi de dusmani vociferand spre lumea reala ca spre un copil ce isi strange jucariile in brate fara a dori sa le ofere.

   Vocea dinainte ce moraliza trecutul, isi pierde sunetele rasfirate printre frunze uscate de roua tarzie. Degetul indreptat acuzator se atinge in oglinda simtind vibratia propriei condamnari, bucata de nisip ars devenind un rau sclipitor de reprosuri, fiecare ciob soptind arogant reflexia luminii inecate de plumb. Acele din petalele ce raspandesc venin de inferioritare, se frang in clopotul de cristal ce acopera ultima frimitura de sensibil, de suav...
   Ramasa fara adapostul metamorfozant, cupola transparenta se lasa vazuta de perlele negre adapostite de scoica goala, rotunda. Muza tace privind taios la ele, asa spunand mai multe decat vocea inecata dinainte. Otrava florii acum inchise se intoarce de unde a venit, reflectata in steaua din coltul privirii insistente, strapungand animalul imbatat de furie oarba ce cade uimit in prapastia propriilor cuvinte.
   Moralizatorul se intoarce si pleaca lasand mica bolta de cristal acolo, descoperita. Dupa ce ultimul sunet obscur din ecoul pasilor lui se pierdu in nicaieri, muza inchise clopotul....si incepu sa refaca oglina....

TIme forgets.... but I'm not time!

Am gasit astazi o poza in care singurele lucruri pe care le iubesc cu adevarat sunt unul langa altul... Si o priveam oarecum surprinsa ca pana acum n-am observat (desi nu e prima oara cand o vad) alaturarea oarecum ciudata... Poate si editarea e putin vinovata de strangerea pe care am simtit-o in stomac- culorile sunt absolut superbe. Poate si faptul ca am incercat sa neg atat de tare in ultimul timp atasamentul meu fata de un anumit element prezent in poza...

Mi-a amintit multe... Mi-a readus imaginea acelui "Acasa" pierdut de ceva timp, culoarea calma a cerului care se omogenizeaza cu cea a marii la orizont, spuma alba subtire de pe valuri- marturie a vietii de dedesubt, adierea ce imprastie cateva suvite....

NU!!! Nu o sa ma gandesc din nou la asta! Am vrut sa cred intotdeauna ca sunt mai puternica de atat, ca in fiecare zi imi ridic zidul de jur imprejur, zidul care tine un singur lucru departe de mine..

Vulnerabilitatea mea deja se contureaza ca o rama in jurul fotografiei- o vad clar, stand cu mana intinsa spre mine, unul din putinele lucruri care ma hipnotizeaza pana cand imi uit numele... Si apoi ma trezeste cu un afurisit de zambet si pleaca, lasandu-ma singura, chinuindu-ma ca o disperata sa mi-l amintesc...

E ciudat cum poza omogenizeaza discrepanta dintre prezent si trecut...cum sugruma viitorul si-l inchide intr-un cufar pe care praful nu se pune niciodata... Ma uitam la sagetile aruncate de ceea ce eu stiu de fapt a fi un calm caprui- imi ingheata de fiecare data constientul clipei de acum aruncandu-ma adanc in gaura trecutului, lasandu-ma sa-mi fac zeci de iluzii cu privire la viitor, spulberand in acelasi timp posibilitatea mea de a face vre-un pas inainte sau un revers...

Ma uitam la un moment dat la stancile de langa mare...faleza inalta, stanci colturoase, uscate si fierbinti acoperite de sare ce inteapa usor... Parca vad o reflexie de suflet... Parca un vechi inerior al celui de-al doilea lucru pe care il iubesc in poza...

Si intreb oarecum trist, ce cauta toate astea intre patru colturi, de ce le vad dupa atata timp, de ce si acum incearca sa mi se distruga orice forma de aparare?

Dupa ce am incercat sa-mi demonstrez taria de caracter (care pana la urma nu s-a transformat decat intr-o afurisita slabiciune) zile la rand, dupa ce mi-am pierdut tot ce aveam intr-o singura clipire sorbita cu jind, acum ce a mai ramas pt a fi luat??!

Nimic!

....si inca privesc poza cu o doza de sarcasm, apoi cu mila si o nuanta slaba de nostalgie. Ultimele zile mi-au demonstrat ca inca n-am renuntat la trairi in antiteza... Acum urasc, sau sunt extrem de goala , iar dupa cateva ore sentimentele care de mult timp par pierdute incep sa apara pe rand...dorul, apoi fericirea, iubirea.....gelozia, intelegerea si toate celelalte pe care reflexia din oglinda mea le-a aruncat la gunoi tanjind dupa suferinta ce, in fond, i-am dat-o cu varf si indesat....

Ma intreb totusi, in poza unde cele doua lucruri care imi detin sufletul se aduna, langa Mare (cel mai iubit loc de mine, acolo unde eu pot sa spun "Acasa"), pe stancile ce-ti oglindesc sufletul gol si uscat.... de ce TU INCA MAI EXISTI?!!

R's...

Sunt unele momente in viata in care singurul lucru ce-mi rasuna in minte este "De ce?!"… Am zile in care tot inauntrul meu urla intr-o tacere surda, cu o disperare agonizanta, si nici macar el nu-si aude tipetele….

De ce?!! De ce te iubesc? De ce "n-a fost sa fie"? Ma uit inapoi si am impresia ca totul e de umplutura, ca oricat de agila as fi niciodata nu voi putea prinde fulgerele importantului ce trece pe langa mine intr-o fractiune de secunda, parca in adins atat de repede, doar ca sa nu-l pot prinde…

Ceva timp in urma suspinam un noiembrie fara tine… Acum ianuarie trece pe langa, aruncand razele soarelui in parul meu, orefindu-i reflexiile roscate de mai…

Mi se pare ca a trecut o vesnicie… pana in mai va fi alta vesnicie… alt "interminabil" ce aduce un an de la primele emotii ale unei seri calde… Un an de cand o pala de vant mi-a murdarit pielea cu atingeri, de cand aripile mele au fluturat inutil a speranta cu nuante de verde, ca un inceput crud… Un an de cand zambetul sincer mi s-a infiripat pe buze, dupa mult timp, de cand inima a batut la unison cu o alta mai tare decat de obicei, de cand m-am simtit in siguranta. Un an in care am plans cat pt urmatorii doi, un an in care potopul de deasupra mea nu s-a oprit decat aparent si doar pt cateva secunde…

Ma intreb cand a trecut… cand o sa mai treaca in acelasi disper de pana acum…. Cu priviri goale si rasete seci, zambete lucrate cu orele in oglinda pt a parea credibile, cu lacrimi ce se preling nestingherite lasand in urma amprete de tine… Cu sentimente reprimate in exces, cu amintiri vagi ce devin instantanee intr-un singur sarut intarziat de luni intregi… Ca apoi totul sa dispara ca fumul unei tigari Dunhill rosu lung, aprinsa prea devreme si lasata sa se arda pana nu raman decat biete foite de scrum, si ele pierdute in vantul rece de vineri seara…

Nu ma mai consoleaza nimic si nimeni nu ma mai ajuta… Nici macar acordurile melodiei mele de suflet nu mai reusesc sa-mi aline durerea… parca acum mai mult mi-o amplifica fara sa doreasca asta, ca un prieten vechi ce zambeste compatimitor crezand ca poate smulge un zambet si de la tine, nestiind insa ca nu te ajuta cu nimic, ci mai rau iti contureaza ideea ca esti singur chiar daca inconjurat de familie si amici.

Acum pot sa-mi amintesc perfect starea acaparanta, retraind-o pana in varful degetelor, cand priveam jocul de lumini si viata orasului…. Din nou pot spune intr-o soapta "eu…si atat.", din nou ma uit in jur coplesita de un zambet dureros, plin de regrete.

Si chiar daca am o mie de idei la adresa recupararii mele, timpul si hazardul nu sunt deloc de partea mea... Nu mai pot sa ma folosesc de altceva pentru a iesi din asta… Sunt singura si nu pentru faptul ca nu am in jurul meu oameni care vor sa ma scoata, ci pentru ca nu imi pot oferi ceea ce am eu nevoie.

Pentru ca langa tine eram speciala, pentru ca numai in preajma ta puteam fi eu, pentru ca tu m-ai acceptat cu bune si rele fara sa pretinzi vreo schimbare absurda… Pentru ca ai fost singura persoana care mi-a spus uitandu-se in ochii mei ca sunt frumoasa, chiar si atunci cand mananc, sunt suparata sau cand dorm… Pentru ca…langa tine totul era o nebunie absoluta si totusi atat de linistitoare…

Si nu-mi spune sa nu ma mai gandesc la tine pentru ca stii bine ca n-ai sa ma opresti. Esti prea adanc intrat in pielea mea ca sa ma pot detasa fara suferinta… Nu-mi cere sa te uit pentru ca toata imi aduc aminte de tine. Pana si plusul de langa mine pare ca ma respinge tocmai pentru noptile in care imaginea ta ma bantuia, iar eu il strangeam pana la sufocare transformandu-l intr-o mica victima umeda, colaterala, coplesita de sufletul meu atat de greu….. Acum mi-e mila de el, insa…cat ai de gand sa ma mai chinui si implicit si pe el (vorbesc despre sarmana jucarie ca despre cel mai bun prieten al meu…clar mi-am pierdut mintile…!!!) ??

Ce-ti pasa tie…?!

Poate ca n-ar trebui sa ma mai las prada sentimentelor nutrite pentru tine… Dar asta sunt eu. Pierduta in proprii mei ochi, in propriile lacrimi… Si simt cum ma scurg de fiecare data, cu fiecare dara umeda lasata in urma, ajungand in final pe o perna, pe un animalut de plus…sau impregnata in propria-mi piele, ratacindu-ma cu totul printre pori pana nu mai ramane decat constienta fostei mele existente… Dar totusi, inca mai traiesc in scene din viata de ieri si de azi, provocand trecutul sa ma inghita si viitorul sa ma uite…

Privesc in gol de cele mai multe ori, incercand sa ma conving ca nu meriti, sa ma axez pe ceea ce este important acum… Insa in toate cele prezente se lasa apasatoare " l'ampreinte du passé récent.", si ca o cireasa amara, dupa cateva saptamani de falsa liniste presarate cu mici scapari de melancolie profunda, un vis ma trezeste cu lacrimile siroind pe obraji… Iar in pofida lor si intr-o incapatanare prosteasca incerc sa adorm din nou, sa te simt aproape macar in vis - chiar daca si acolo situatia realitatii ia amploare prin simpla ta prezenta, chiar daca nici acolo nu-mi vorbesti desi esti la cativa metri de mine - esti acolo… si te vad exact cum erai ultima data…camasa rosie si privirea de demon. Dar nu ma pot culca la loc- lacrimile nu ma lasa sa inchid ochii, iar perna uda e deja prea rece…

Ce mai conteaza…? In momentul asta chiar deloc… Si nici pe viitor nu va mai fi cine stie ce, cu atat mai mult pentru tine. Oricum nu vei sti niciodata - nu pentru ca nu ai vrea, ci pentru ca nu-ti permit sa-ti hranesti orgoliul cu suferinta mea. Nu m-ai compatimi niciodata, din contra, te-ai hrani cu licarul de speranta din ochii mei si ai savura tristetea dupa ce spulberi orice viziune de viitor… Ca si pana acum, ti-ai sperge praful de pe inima cu mine, m-ai dezbraca de principii doar ca sa ma privesti goala, m-ai folosi pana la epuizare ca apoi sa ma arunci la gunoi…

Dar eu tot te iubesc… Si in prostia mea nu vreau sa accept tot ce ai facut… am ramas cu imaginea perfecta a celor sase luni in care am fost fericita… Am vrut sa sterg ultimele doua luni in care zambetul a inceput sa dispara treptat si mai ales decembrie si ianuarie atat de reci si….fara tine.

Insa prezentul e prezent… cu momentele lui in care inca intreb "de ce?", cu incercari disperate de a iubi din nou si ambitia dusa la absurd de a reusi.

Acum sorb energia oferita in cantitati infime de razele soarelui ce-si arata fata ascunsa in nori, prea rar, zambind in bratele blande ale unui suflet bun, reluandu-mi vitalitatea din sarutari scurte, timide, reimbracandu-ma cu valorile aruncate de tine, uitate de mine, readuse de el… Chiar daca acum singurul lucru care ma mentine pe linia de plutire este realitatea inevitabila si faptul ca am o viata care trebuie traita chit ca vreau, chit ca nu vreau, un vers ma afunda in lumea mea, urland adevarul:

"Here comes goodbye"…..

Un P.S. important:

Este scrisa prea demult ca sa mai fie actuala... am gasit-o intamplator printre schite neterminate...si m-am gandit ca e o coincidenta faina cu luna in care am cunoscut mai multe persoane... E ciudat cum in fiecare mai, in fiecare an, cunosc pe cineva important, mai mult sau mai putin, pt mine :) Acum trei ani scriam chestia asta...acum un an cunosteam o persoana pentru care as fi putut scrie asta :))... dar n-am mai facut-o... nu merita. Asa ca pur si simplu am postat ceea ce am scris acum mult timp pentru cineva transformat dintr-o amintire, in cenusa...:) Multa minte imi mai trebuia!! :))

Ieri... Azi.... Maine.... Niciodata!

Ieri... Ieri plangeam... intr-o cutiuta mica de hartie; desenam cu carbune peretii interiori, manjundu-i cu amintiri... Ieri... Ieri priveam o gara, un peron, un tren, o multime - pt o secunda. Ieri, purtata de acordurile unei melodii, incercam sa uit fantoma unui ecou si intr-o inutila, disperata licarire de speranta am lasat rosul crud al unor emotii naive sa-mi murdareasca obrajii...
Ieri priveam dezorientata, cautand cu disperare raspunsuri in orice gest, orice sunet. Ieri...ieri inchideam ochii si te simtem langa mine - o impresie copilareasca, ratacita printre evocari aproape in ceata... Ieri credeam ca timpul se poate intoarce pt cei care cred, ieri credeam ca daca intorc capul vei fi in spatele meu...
Ieri... Ieri imi doream, ieri credeam ca inca se poate... ieri m-am vazut din nou tinuta in brate intr-un musuroi de sflete grabite, linistita de o soapta dulce-amaruie... Ieri am murit inecata in densitatea unei secunde...

Azi...azi am invatat sa merg legata la ochi, la gura si de maini... Azi am invatat sa tac dar totusi sa spun totul.... Am invatat sa privesc cu ochii inchisi si sa ajung totusi la culoarea altor ochi...
Azi am invatat sa mangai, chiar daca am mainile legate la spate... Azi am avut portile inchise, legate cu zeci de lanturi stranse de lacate din fier, ferecate cu sute de incuietori ce-si cunosc alinarea intr-o singura atingere...
Azi am aruncat o strangere de mana in vadul unui zambet, un "data viitoare" incoronat de "ne vedem" in marea seaca a uitarii... Azi am invatat sa ascult clopotul ce-si zbate sunetul mort in turla pe-unde trece o soapta slaba, lina ca 'lunecarea unei gene...
Azi n-am mai intros capul... Si chiar azi, cand am refuzat pt totdeauna sa ma mai uit inapoi...ai fost acolo! Ti-am simtit asteptarea... Azi, cand s-a terminat, deabia azi, ai fost cel mai aproape...

Maine...maine voi ridica ochii. Maine poate vom vorbi... Maine voi pasi inainte, maine o iau de la capat...
Si totusi, in "maine" ramane umbra unui "data viitoare" intarit de "ne vedem". Maine, chiar daca e soare, un colt de suflet va fi umbrit de ecoul unui mic puf soptit la despartire... Si chiar daca pe fata va rasari un zambet, tu vei stii bine cate se ascund in spatele lui...
Maine... Maine poate voi uita bataile inimii ce pt 5 minute mi-au oferit caldura... Maine nu voi mai avea parfumul acela imprimat pe suvitele din partea dreapta, si poate maine acea imbratisare nu va mai rascoli sufletul.
Maine voi fi deja departe, pt ca unul din noi trebuie sa plece - si stii bine ca te iubesc enorm... Te iubesc suficient cat sa te las sa-ti urmezi calea... Stii ca vreau sa mergi inainte, asa ca maine nu voi mai fi aici.. Maine ma imbrac din nou cu ceea ce inseamna eu, si oricat de mult ar incerca vara sa-mi fure din nou hainele, nu voi mai lasa niciodata caldura aparenta sa mi le ascunda si sa se joace cu sufletul meu...
Maine... Maine va fi "Punct" si poate un timid "de la capat"....

Dar niciodata....niciodata nu voi reusi sa arunc la gunoi acel..."Tu"....